miercuri, septembrie 27, 2023
Actualitate

Anunț surpriză! Vaccinul împotriva COVID-19 ajunge astăzi în România. Câte doze sunt și când va putea fi administrat?

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 vor ajunge astăzi în România, chiar de Crăciun. Declarațiile au fost aduse joi, de către ministrul de Interne, Lucian Bode. Românii vor afla când va fi administrat publicului larg și care sunt primele persoane care se vor vaccina.

Dozele de vaccin vor ajunge astăzi în țară pe la vama Nădlac 2, județul Arad. Iar pe 26 decembrie, acestea deja vor fi stocate la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Ministrul de Interne declară:

 ”Intră pe la Nădlac şi merg la Cantacuzino. Atunci când ne va veni rândul, după programul stabilit, da, eu, Lucian Bode, mă voi vaccina”

Vaccinul ajunge în România chiar în primele zile europene de vaccinare, care se desfășoară pe 25-27 decembrie. Campania de vaccinare, va începe pe 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în luptă cu noul coronavirus. Iar primul român care va primi serul, va fi un medic de la Matei Balș. Apoi, serul va fi administrat încă la 5.000 de medici din spitalele destinate virusului COVID-19.

Anunț surpriză! Vaccinul împotriva COVID-19 ajunge astăzi în România. Câte doze sunt și când va putea fi administrat?

Vaccinarea publicului larg

La iveală au apărut informații și cum se va vaccina restul populației. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla din primăvară. Doritorii vor avea nevoie de o programare prealabilă online, telefonică sau prin medicul de familie. Dacă ajunși la centrul de vaccinare, veți avea temperatura mai mare de 37,3 veți fi reprogramat. Astfel, după administrarea serului, medicii vă vor monitoriza timp de 15-20 minute, pentru a exclude apariția unor reacții adverse puternice.

În ultimele 24 de ore au fost depistate 4310 cazuri noi de îmbolnăvire. Iar numărul persoanelor aflate la ATI este în creștere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *