joi, septembrie 28, 2023
Retete

Cele mai rapide și delicioase spaghete cu smântână, piept de pui și ciuperci. În doar 30 de minute veți răsfăța burtica voastră cu paste demențiale

Spaghete cu smântână. Spaghetele sunt foarte bune, mai ales când știi cum să le gătești. În acest articol, vei găsi rețeta mea, pe care o fac o data pe săptămână timp de un an. Nu mă pot sătura de spaghetele cu smântână, piept de pui și ciuperci. Sunt absolut demențiale și un plus major este că se gătesc în doar 30 de minute. Trebuie să încercați și voi!

Rețeta este concepută pentru 4 sau 5 porții. În cazul în care vreți să faceți mai multe spaghete, trebuie doar să dublați sau să triplați cantitatea de ingredient, pe care le-am notat mai jos.

Ingrediente:

  • 400 g de spaghete
  • 2 piepţi de pui
  • 2 căni cu ciuperci
  • 1 ceapă albă
  • 200 g de smântână lichidă grasă
  • 3 linguri cu ulei de măsline
  • 1 cană cu vin alb
  • 1 cană cu parmezan ras
  • pătrunjel
  • sare și piper negru

Cum poți face în 30 minute spaghete cu smântână, piept de pui și ciuperci?

Primul pas este să pregătim ingredientele și să tăiem piepții de pui cubulețe, ciupercile, ceapa alba o tocăm mărunt.

Mai apoi se pun la călit bucățile de pui într-o tigaie și nu uităm să adăugăm ulei de măsline. De asemenea, mai puneți sare, piper negru după gust și lăsați să se gătească timp de 15 minute la un foc mediu. După acest timp scoateți carnea și lăsați-o pe masa, o să avem nevoie de ea puțin mai încolo.

Citește și: Salată de paste cu legume crude. O rețetă deosebită și foarte simplă de gătit



Următorul pas este să punem ceapa și ciupercile în aceeași tigaie unde au fost bucățile de carne de pui. Dar mai puteți adăuga un pic de ulei de măsline. Se lasă pe foc până ciupercile se înmoaie. În timp ce se gătesc ciupercile, puteți să adăugați apă la fiert într-o cratiță și mai apoi să puneți în ea spaghetele cu un pic de sare. Așa o să faceți spaghetele mai repede.

Prin urmare, dacă ciupercile sunt gata trebuie doar să adăugăm carnea de pui, să mai turnăm vin, smântâna lichidă, sare și piper negru dacă este necesar. Toate aceste ingredient trebuie amestecate și lăsate pe foc timp de 5 sau 8 minute. În cazul în care nu aveți vin acasă, puteți face spaghetele și fără el.



Ultimul pas este să adăugăm în tigaie spaghetele fierte și scurse de apă. Peste ele dăm prin răzătoare parmezanul și amestecăm bine.

La final, punem spaghetele cu smântână, piept de pui și ciuperci într-o farfurie și ornăm cu pătrunjel sau cu mărar tocat. De asemenea, mărarul sau pătrunjelul poate fi folosit nu doar pentru decor, dar chiar puteți să-l amestecați cu spaghetele.

Citește și: Sandwich cu șuncă, brânză și ou. Rețeta unui mic dejun sănătos, care se prepară doar în 10 minute

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *