(FOTO) Cea mai sexy doctoriță de la SMURD Iași! „Un pacient s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în rai”
Cea mai sexy doctoriță de la SMURD Iași! România este bogată cu femei frumoase, dar doctorița de la SMURD Iași întrece toate limitele. Pe lângă faptul că își îndeplinește meseria complicată foarte bine și are o mulțime de responsabilități, reușește și să arate fantastic.
Femeia din imagine este Giorgiana Matei, care are vârsta de 33 de ani și este medic în cadrul SMURD Iași. Recent a fost inclusă în „Atlasul Frumuseții”, proiectul foto-jurnalistic făcut de Mihaelei Noroc. Acesta a arătat României că femeile frumoase pot avea o meserie atât de grea și face asta din pasiune.
Cea mai sexy doctoriță de la SMURD Iași!
Georgiana Matei a urmat cursurile UMF Iași, specializarea Medicină Generală și peste o perioadă a ales medicina de urgență. Astfel, este de trei ani medic specialist și este oricând gata să salveze o viață. În acest timp a reușit să vadă foarte multe situații dramatice, dar și fericite.
”Am fotografiat-o pe Giorgiana acum câteva zile la Iași, în România. Ca medic în medicină de urgență, le-a văzut pe toate. A văzut copii murind și ea a fost cea care a trebuit să le dea părinților vestea tragică. A pierdut colegi și prieteni într-un accident de elicopter. A asistat la iad în 2020, lucrând în unitățile de terapie intensivă Covid-19. Dar, în timp ce experimenta atât de multă durere, ea a salvat sute de vieți. Și asta i-a dat puterea să continue”, a notat fotograful Mihaela Noroc.
În cadrul unui interviu tânăra a povestit despre ea și a menționat că toată viața se gândea la cariera și nu s-a preocupat de viața persoană. Nu are soț și nici copii. Își dă seama că meseria necesită multe sacrificii și muncește zilnic ca să salveze vieții.
”Am 33 de ani și până acum am pus cariera pe primul plan. Nu m-am ocupat prea mult de viața personală, nu m-am căsătorit și nici nu am copii”, a povestit dr. Giorgiana Matei, pentru Bună Ziua Iași.
Face parte din echipa de pe elicopterul SMURD și a participat la o mulțime de misiuni, unde trebuia să salveze vieții. A memorat o situație amuzantă în care un bărbat în urma unui accident a crezut că a murit și este în rai când a văzut-o pe ea alături.
„Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce își pierduse cunoștința și pe care îl însoțeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în rai”, a mărturisit dr. Giorgiana Matei.